S-a dat startul înscrierilor la Festivalul Național de Teatru Tânăr „Ideo Ideis”. Cum poți participa la ediția din acest an

S-a dat startul înscrierilor la Festivalul Național de Teatru Tânăr „Ideo Ideis. Cum poți participa la ediția din acest an
Publicat: 23/04/2014, 21:19
Actualizat: 29/07/2014, 23:43

Festivalul Național de Teatru Tânăr „IDEO IDEIS” a deschis azi înscrierile pentru cea de-a noua ediție a evenimentului. Astfel, liceenii care fac parte dintr-o trupă de teatru și vor să intre în competiție sunt invitați să participe la preselecția ce va avea loc în perioada 23 aprilie – 7 iunie 2014.

Pentru asta, tinerii trebuie să completeze formularul disponibil pe siteul ideoideis.ro, care solicită, printre altele, și o filmare de 10 – 15 minute din spectacolul înscris, precum și răspunsul filmat, din partea fiecărui membru al trupei, la întrebarea „Ce așteptări ai de la experiența Ideo Ideis?”. Calitatea filmării atât din punct de vedere tehnic, cât și artistic, precum și răspunsurile la întrebarea de mai sus reprezintă principalele criterii de selecție, precizează organizatorii.

Rezultatele procesului de selecție vor fi anunțate pe 20 iunie, în urma unei evaluări făcute de comitetul de selecție al festivalului, format din Andreea Borțun(scenarist, co-fondator al festivalului), Alexandru Ion (actor, co-fondator al festivalului), Lavinia Cioacă (scenarist, co-director al festivalului), Carmen Dumitrescu (co-director al festivalului), Vladimir Anton (regizor de teatru, coordonator al departamentului artistic) și Sabina Brândușe(actriță, coordonator al departamentului relații trupe).

Anul trecut, Premiul Ideo Ideis a fost câștigat de trupa Protha, din Panciu, care a participat la festival cu piesa „Prințesa și porcarul”, de Dumitru Solomon.

Cea de-a noua ediție a Festivalului Național de Teatru Tânăr „Ideo Ideis” se va desfășura în perioada 18-26 august, la Alexandria.

Pe lângă competiția propriu-zisă, festivalul include, în fiecare an, și alte activități dedicate tinerilor participanți sau vizitatorilor înscriși anterior: ateliere de dramaturgie, coregrafie, muzică și ritm, scenografie sau educație vizuală, dezbateri inspirate de TED Conferences și întâlniri cu actori sau specialiști din domenii conexe.

„Ideo Ideis” este un festival de teatru pentru liceeni înființat în anul 2006, la inițiativa asociației culturalte T.E.T. Alexandria. Organizat în întregime în regim de voluntariat, evenimentul se bucură de sprijinul mai multor actori, printre care Marcel Iureș (președintele de onoare al festivalului), Cătălin Ștefănescu, Marius Manole, Andi Vasluianu, Medeea Marinescu și Vlad Zamfirescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×